Frica, foamea și frigul – consecințe directe ale dictaturii ceauşiste – au pus stăpânire asupra României comuniste. Neavând posibilitatea să-și comunice liber nemulțumirile, natura dictaturii a „constrâns” societatea acelor timpuri să dezvolte un dublu limbaj și să-și exprime prin umor, frustările. Alternativa oamenilor – dornici să-și creeze propriul spațiu de libertate informaţională – a fost bancul cu caracter politic.

La sfîrşitul deceniului opt, bancul politic începuse să se răspîndească din ce în ce mai mult. Nu mai era o simplă modă, devenise o necesitate să spui şi să asculţi astfel de bancuri şi, pe măsură ce „înaintam victorioşi pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate”, acest sentiment se accentua pentru fiecare dintre noi şi pentru toti laolaltă. Circulau – cum s-ar fi putut altfel – şi bancuri din categoria celor pe care le-am putea numi „nevinovate”, dar bancul politic, caustic, corosiv, bancul desprins din cruda realitate cotidiană şi vizînd această realitate cîştiga tot mai mult teren. Începuse să fie o prezenţă comună în cele mai diferite ocazii şi structuri sociale. Spuneau bancuri politice intelectuali, muncitori, ţărani, studenţi, militari, miliţieni, securişti (majoritatea avînd multe stele mari pe umeri)... Le spuneau tineri şi mai puţin tineri, oameni cu părul alb, dar şi copii care nu prea înţelegeau poanta. Le spuneau la şuete, în vizite, la „un pahar de vorbă”, cum se zice, dar şi „în fugă”, pe la colţuri, în uşa liftului, pe stradă sau în tramvai, între un „ce mai faci?” şi-un „ce-au mai băgat ăştia?”...

În acelaşi timp, bancul politic intrase într-un rapid proces de radicalizare, dacă putem spu­ne aşa. Începuse să aibă, din ce în ce mai des, o adresă precisă. Critica, deşi nu-şipierduse generalitatea, îşi diversificase „Obiectivele” şi formele de prezentare. Apăruseră, deja, bancuri de genul „în lunga vară fierbinte/Ne sculăm c-o oră mai‑nainte/Şi trăim ca Kunta Kinte” sau „Foaie verde de dudău/O să fie şi mai bine!”, ca să nu mai vorbim de noul „proverb”: „Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea/Cine stă şi leneveşte are tot aşa”.

Autorul