Perimetrul lui Dumitru Chioaru se întinde între confesiune şi meditaţie, reverie şi autoreflecţie, tentat mereu de o extindere vizionară. Aceasta se şi produce adesea, prin stăruinţă constructivă şi dispunerea meditaţiei în lanţ, dar ponderea ei e subminată de vocaţia imaginii delicate. Căci fondul lui imaginativ, în ciuda unor eforturi de a-l angaja în dramatic sau apocaliptic, rămîne graţios. Chiar şi atunci cînd poemul e împins în registrul notaţiei, aceasta nu e strictă şi rutalitatea ei îşipierde contururile într-o ceremonie imaginativă ce a luat realul ca pretext.
ALEXANDRU CISTELECAN

Laconismul se dovedeşte nu doar o practică textuală, ci şi o „forma mentis”. Dumitru Chioaru gîndeşte profund şi simte sofisticat, după care „traduce” totul în cuvinte puţine, în conformitate cu personalitatea sa reţinută, introvertită. La polul opus exhibiţionismului, alege instinctiv „marginea”/„mărginimea” unde te poţi ascunde.Verbalizării expansive îi preferă net concentrarea.
ION BOGDAN LEFTER