Opera poetica

Cînd a apărut Călătoria de ucenic (Biblioteca Revistei Familia, Oradea, 1993), am fost convins că e vorba de „ultimul optzecist”, dar faptele au dovedit că nu era deloc aşa şi rîndurile optzecismului au continuat să se îngroaºe cu alþi întîrziaþi. Toþi aceºtia, cu Traian între ei, au fost nevoiþi să debuteze cu un fel de antologie a celor scrise, riscîndu-ºi unitatea volumelor. Dar dacă în sens statistic Ştef n-a fost ultimul, într-un alt sens poate rămîne şi acum cu acest calificativ. Asta pentru că debutul său e un fel de vademecum optzecist, un rezumat de tendinţe şi formule, de parcă Traian le-ar fi încercat pe toate pentru a ajunge la esenţa decantată a optzecismului. (…)
Sfiala socială şi excesul de bun-simţ ale lui Traian Ştef se văd şi-n poemele lui, travestite într-un fel de pietate evocativă şi-ntr-o nostalgie fantasmatică; dar se vede de sub ele/alături de ele şi tranşanţa, deblocată total în volumele epigramatice, şi doar dezvelită în cele în care reveria se încarcă melancolic. Vizionarismul timid nu e şi unul intimidat.
AL. CISTELECAN