Adevarata placa turnanta a poeziei noastre de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, Iosif a putut fi considerat modernizatorul la noi al baladei romantic germane care a ajuns (si pe aceasta cale) la Radu Stanca si St. Aug.Doinas. In Istoria lui, I.Negoitescu citeaza din Clopotele din Nurnberg, o poezie scrisa in 1911, dupa o calatorie in Germania (cum aflam din scrisoarea pe care poetul o adreseaza editorului sau, Emil Cioflec). Criticului i se pare ca poezia “suna a bune traduceri din vechiul lirism german” si ca Radu Stanca “va realiza baladismul sau superior”, “pornind de aici”. Doinas a cunoscut si comentat unele din traducerile lui Iosif, e drept, pe cele din Shakespeare. {…} Traducerile sunt exceptionale. Nimeni inainte de Ion Pillat n-a tradus mai mult si mai divers.

Nicolae Manolescu

Importanta lui Iosif in literatura si cultura noastra nu trebuie cautata neaparat in sectorul liricii de inspiratie samanatorista. Un asemenea personaj discret, modest, timorat in a se afirma, cum a fost autorul, poate fi insa un bun traducator al creatiei altora.

Traducerile – si nu productiile proprii – reprezinta partea cea mai solida din opera acestui autor. Lipsita in buna parte de o personalitate proprie, bine conturata, Iosif cauta mereu sa se ascunda intr-o alta de imprumut, asa cum incearca sa ilustreze si tematica impusa de samanatorism. Acest alter-ego mai puternic, mai nobil a fost, in cazul autorului nostru, in primul rand poetul romantic german Heinrich Heine, din care Iosif a tradus mult, uneori ca in Vedenia sau Cavalerul, cu rezultate mai mult decat notabile. G. Calinescu insusi, altfel zgarcit cu aprecierile, nu ezita sa considere activitatea de traducator a lui Iosif “magistrala”.

Oana Soare