Proza lui Alecsandri trece drept partea cea mai viabila a literaturii sale, in sensul ca se deschide cititorilor de astazi chiar peste considerentele istorice care pot conferi anumitor texte un interes ce amesteca preocuparile de stiinta cu bunavointa estetica specioasa. […] Lui Alecsandri ii place sa fie ascultat, fara sa abuzeze de artificii pretentioase ale oralitatii: pitorescul material, tematic se acopera de o fina panza transparenta de ironie care nu e decat humor bland, incantare la aspectele lumii si ale vietii. El petrece cuviincios, ca un patriot epicurian, la vederea naturii umane si fizice, mizeriile si frumusetile, regretul si induiosarea desfoliindu-se de la conturul minutios fara pedanterie la grotesc.