Povestirile Veronicăi Stănică sunt crude și insolite, irizate de un umor devastator, excelent scrise și având un ritm intens. Cel mai adesea, umorul este menit să evidențieze duritatea din substrat, duritate revelată și în unele finaluri de tip upercut, formându-se astfel un contrapunct cinic, autoarea manipulând cu pricepere trăirile cititorului. Conduse cu mână sigură, povestirile nu prezintă surplus și se remarcă printr-o mare varietate stilistică. Teoria lucrului bine făcut este un volum de debut remarcabil. Ciprian Măceșaru

Cartea s-a terminat prea repede, femeile din mintea Veronicăi Stănică mai aveau încă multe de spus! Arde focul în privirile lor. Uneori, privirile acestea urmăresc un vis care le scapă, alteori o neputință masculină pe care reușesc cumva să o joace pe degete. Dezamăgirea lor se ascunde după umorul negru și prevestește finaluri care strivesc. Simina Diaconu

Principala caracteristică a scrisului Veronicăi Stănică este inteligența. Ironia, umorul, sarcasmul pe alocuri sunt folosite ca arme letale în demistificarea unei realități care se înfășoară în aparențe ca în foi de ceapă. O tehnică impecabilă și un simț de observație pe cât de acut, pe atât de precis, calități impresionante pentru un debut literar. Cosmin Perța