Gloabă de regiment, dată afară după trei ani de serviciu, fiindcă – din ce spunea – un bădăran de cavalerist din Abruzzo a deșelat-o, dădea din gură toată ziua bună ziua.
Nero, cu sufletul încă plin de regret după vechiul său prieten, nu putea să-l sufere.
Doamne, ce limbă ascuțită!
Din douăzeci, unul nu scăpa! Ăsta era așa, celălalt altfel.
– Coada… ia te rog frumos să te uiți dacă aia-i coadă! dacă așa se dă din coadă! Cîtă veselie, nu?
“Un măgar, îți spun eu.”
“Vai de mine, ia te uită la căluțul ăla ca¬labrez, cu cîtă grație își apleacă urechile de porc. Și ce coamă minunată! și cum îi atîrnă buza de jos! Tare vesel și ăla, nu ți se pare?”
“Uneori visează că nu-i jugănit și vrea să încalece iapa aia, a treia din dreapta, o vezi? cu cap bătrîn, aplecată în față și cu burta la pămînt