„Toată Divina Comedie dovedeşte că religiozitatea lui Dante n-a fost niciodată abandonare, extaz, beţie contemplativă, ca la mistici, ci o cucerire intelectuală şi raţională, cu toate consecinţele pe care o asemenea poziţie le presupune în sfera speculativă; şi, totodată, ea n-a sufocat la el, ca la asceţi, ci dimpotrivă a întărit simţul valorilor vieţii păminteşti şi, în consecinţă, al datoriei şi al responsabilităţii, individuale şi colective, de aplicat pe cont propriu şi în societate.” (S.A. Chimenz)