Vara și toamna, în fiecare sâmbătă, ajungea la Ieud, pe tăpșanul din fața primăriei, aprozarul ambulant. Ieudenii cumpărau roșii, ardei, castraveți, gogoșari, ceapă și cartofi. Așa era pe vremuri. De șaisprezece luni s‑a deschis lângă primărie un miniPENNY Market.
Pe o laiță lângă poarta de lemn din fața gospodăriei Măriei Ilea a Hâitului, două babe cu lecrece, cu fuste largi, cu pantaloni de trening din bumbac pe sub fuste, învinețite de frig, mâncau două sandviciuri de post cumpărate de la miniPENNY Market. Foloseau mâinile stângi. Cu mâinile drepte răsuceau fir, făceau fuior, povesteau. Frig cu umezeală.
Și acum cincizeci de ani făceau același lucru în luna decembrie fără să aibă pe sub fustele largi pantaloni de trening. Răsuceau fir, făceau fuior, povesteau.
„Îi trecut jumate de veac, babo, de când stăm pă laiță, răsucim fir, facem fuior și cergi. Atuncea să merita, amu’ nu să mai merită. Nu trebe la nimenea”, zice baba Mărie Ilea a Hâitului.
După taică‑său îi „a Hâitului”. Acela i‑a lăsat porecla.
„Dacă încă n‑ai un nume, hai în Ieud că ți‑or pune”, zice baba Mărie Ilea a Hâitului, supărată.
„Amu’ nu și nu, ai dreptate, Mărie. Amu’ dai cerga cu o sută de lei, da’ nici așè nu ți‑o iè nimenea”, spune baba Ileană a lui Iusco.
Valer Ilea ridica sacii plini cu grâu ori cu mălai. Îi așeza în remorca tractorului. Sta la umbra unei batoze pe un câmp, sub un deal. Era cald și căuta umbră. Până o dată... când s‑a opintit într‑un sac, simțind cum îi coboară coaiele în gatii. Cu ele coborâte a rămas. Așa s‑a hâit și de acolo i‑a rămas porecla. Hâit a pierit, ducându‑se în groapa lui din cimitir. Mărie Ilea a moștenit porecla.
„Amu’ mașina care te duce la târg în Bistrița ori în Cluj are biletu’ o sută triizăci de lei. Dacă vinzi numa’ o cergă, pui din jăb ca să te plimbi. Nu să merită, Ileană”, zice baba Mărie Ilea a Hâitului.
„S‑o gătat. Nu le mai trebe. O fo’ și bine, ce mai vremuri bune o fo’, da’ ce folos, că s‑o dus, și înapoi nu mai zin”, spune baba Ileană a lui Iusco.