Prozator nouăzecist de prim-plan, trecut pe la Cenaclul Universitas (condus de Mircea Martin), Marian Ilea publică acum primul său roman, Acei minunați ani (un proiect, de altfel, mai vechi, anterior volumelor sale de povestiri). Afirmat cu volumul de povestiri Desiștea (1990) și un foarte fecund autor de proză scurtă – multe dintre texte fiind publicate online pe Literomania, al cărei colaborator fidel este –, Marian Ilea se remarcă, în scrisul său, prin câteva note specifice (și inconfundabile): plasarea la graniță sau proza de frontieră (interculturală) – Mittelstadt este un topos recurent la el; proza de transcriere orală, care păstrează intactă savoarea dialectală și rurală. Cele două sunt prinse într-un indicibil și straniu stil poetic, aproape oniric (sau fantastic), care te hipnotizează și te antrenează în jocul lui de la primul la ultimul rând. Așa se întâmplă și cu splendida proză a copilăriei din Acei minunați ani, unde observația socială lasă locul nostalgiei autobiografice și evocatoare.

Adina Dinițoiu

Se poate spune că prin Acei minunați ani Marian Ilea debutează ca romancier, după mai bine de trei decenii, iată, de la debutul propriu-zis ca prozator. Autobiografic, ludic, cu inserții poetice, fragmentar, Acei minunați ani este, de fapt, un roman scris cu mult timp în urmă, poate chiar înaintea Desiștei, publicată în 1990, cititorul fiind copleșit de energia plină de vitalitate și imaginație pe a cărei fundație s-a construit mai apoi întreaga mitologie a lui Medio Monte, și care în rândurile din Acei minunați ani conturează în tușe de neuitat personaje ca Margasoiu, Luşu, Strâmbătură şi Cătană, adolescenții în jurul cărora gravitează întâmplările din roman.

Raul Popescu

Marian Ilea, născut în 1959 la Ieud (Maramureș), prozator, dramaturg, ziarist, regizor de televiziune, trăiește la Baia-Sprie, localitate multietnică de veche tradiție minerească, model pentru ciclul său „Medio-Monte” (vechiul nume roman al orașului).

După ce a frecventat, de la sfârșitul anilor ʼ80, cenaclurile bucureștene „Universitas” (Mircea Martin) și „Junimea” (Ovid Crohmălniceanu), începe să publice proze în reviste, primul său volum (1990) e salutat cu Premiul pentru proză la Târgul Național de Carte de la Cluj. Ziarist la cotidianul Glasul Maramureşului din Baia-Mare, cofondator-director al revistelor de cultură Archeus și Informația zilei, va regiza și documentare și docuficțiuni pentru antena independentă de televiziune AXA TV/Maramureș TV din Baia-Mare.

Prima sa piesă de teatru a obținut Premiul 1997 pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România, al cărei membru este. A mai primit: Marele Premiu pentru proză ASPRO (1999), Premiul pentru proză ASB (2000), Premiul pentru proză Liviu Rebreanu (2005) al Academiei Române (pentru cărți din ciclul „Medio-Monte”) etc.

Volume publicate (selectiv):

Desiştea, proză, Cartea Românească, 1990.

Desiştea II, proză, Cartea Românească, 1996.

Ariel, piesă de teatru, Cartea Românească, 1997.

Povestiri din Medio-Monte, proză, Cartea

Românească, 2000.

Vacek, microroman, Dacia, Cluj-Napoca, 2002.

Medio-Monte, antologie de proză, Dacia, 2003.

Povestiri cu noimă, Dacia, 2006.

Înțeleptul, proză, Tracus Arte, 2013.

Petrecerea, teatru, Tracus Arte, 2013.

Capra germană și gramofonul, proză, Tracus

Arte, 2014.

Amintiri din casa scării, roman, Limes, 2014.

Arca lui Giorgio, teatru, Tracus Arte, 2015.

Berăria Luther, proză, Eikon, 2015.

Herina, antologie de proză, Polirom/Cartea

Românească, 2016.

Nopțile din Mittelstadt, proză, Cartea

Românească, 2018.

Zeppelinul Piticului, proză, Paralela 45, 2018