Alwarda

Cînd au găsit acel lac pe marte, am părăsit casa și ne­am mutat la hotel. Apoi apa a intrat în ziduri, a ajuns la firele electrice și eram deja departe, cu harta închisă, corpul clar. Familiile acoperă totul, protejează, dar familiile au fost învinse. Acum vin ajutoarele, le așteptam în zăpadă.

Dacă se poate vorbiți cu supraviețuitorii, spuneți­le pe nume, întrebați­i despre ei. Sînt deja departe, știu numerele și muzica, sînt turiști, cu funcțiile dereglate, specii sidefii carnivore, platforme transparente răsărite după incendiu, în apa foarte mică sclipind printre stele. Apoi printr­un soare de iarnă, la ore incerte, biarritz, tanger, fes, rx, detroit.

„Noutatea acestui volum e radicală. Ruxandra Novac abreviază și dezvoltă fragmente de limbaj, asumă și externalizează senzații, propune și revocă simboluri spontane cu aceeași naturalețe. Nu-mi amintesc, în ultimele decenii, vreun alt nume care să fi dat, în poezia noastră, sentimentul acut că pune la cale o lume. Nu un artefact, nu o butaforie, nu un terariu. O lume. “ Cosmin Ciotloș

„Îmi imaginez ca așa ar trebui să arate jurnalul unei ființe extraterestre (orice ființă extraterestră este o ființă din viitor) venite să ia contact cu umanitatea, cu legile ei de funcționare, cu limbajul, cu emoția.

Asimilîndu­le în propria structură în timp ce le studiază. E o forța care traversează tot acest discurs, dar ea nu vine din siguranță (care nu există).

Cîta siguranță să găsești la marginea prăpastiei!? Să ne bucurăm de această carte de poezie a Ruxandrei Novac cu atît mai mult cu cît revenirea se produce după o pauză atît de lungă.

Alwarda este o istorie a fragilității.“ Dmitri Miticov

„Ruxandra Novac a marcat poezia din anii 2000. Revenirea ei după 17 ani este cel mai așteptat come back din poezia română contemporană. Și ce revenire! E mai curând o reinventare, o nouă viață, un nou nivel cu toate armele reîncărcate. Alwarda desenează o mișcare continuă pe hartă între deșertul postindustrial din Detroit, luminile stinse din București și Marea Nordului. O călătorie transnațională, plutind pe deasupra granițelor lichide, care coregrafiază «semnele obscure» ale unui organism afectat de jet lag, suspendat într­o stază desincronizată cu timpul interior. Dar care, ca un ceas atomic, arată ora exactă în poezia de acum.“ Mihai Iovănel