E frumos să fii mic și să fii înconjurat de iubirea părinților. E și mai frumos când primești un frățior sau o surioară, cum au alți copii și ai vrut și tu.

Dar bebelușul nu e o jucărie și descoperi curând că mama și tata trebuie să se ocupe tot timpul de el. Poate trece destul timp până să-ți dai seama că, de fapt, tu ești cineva foarte important. Ești fratele cel mare. Cel pe care mama și tata îl iubesc foarte mult și de ajutorul căruia au mare nevoie.

Într-o bună zi, mama s-a întors de la spital cu surioara lui Peter, un pachețel zbârcit care plângea tot timpul. Dar chiar și așa, Peter era foarte fericit. Îi plăcea să se uite la degețelele ei de la mâini și de la picioare. Atunci când plângea: oa-oa-oa, Peter făcea și el: oa-oa-oa.

– O cheamă Lena, i-a spus mama.

Lena nu știa nici să meargă, nici să vorbească, ci doar să plângă. Când plângea, mama venea și o lua din pătuț, își lipea obrazul de al ei și îi spunea că este cel mai drăgălaș copil din lume.

Cum adică? Parcă Peter era acela.