Peter are șapte ani și merge la școală. Are o învățătoare, un manual de citire, unul de matematică, două caiete și o mulțime de creioane cu care scrie și desenează. Are și o surioară, Lena, de cinci ani. „Vreau și eu să merg la școală!“, spune Lena în fiecare zi și, deseori, în camera pe care o împarte cu Peter, se joacă de-a școala.

Cum o fi să ai învățătoare? Ce povești minunate sunt oare în manualele acelea frumos ilustrate? Și ce tot trebuie să scrii în caiete? I-ar fi mai ușor să se joace de-a școala dacă ar ști și ea cum este, de fapt, la școală.

Și, ce să vezi, într-o zi, Peter îi spune Lenei: „Hai, vino cu mine ca să vezi cum e la școală.“ Și cum e? Învățătoarea este prietenoasă, să socotești la tablă sau să citești nu pare așa greu, în pauza de masă copiii primesc clătite (bine că Lena nu a nimerit în ziua în care la cantină se servește pește), iar în recreație, Lena se joacă alături de Peter și colegii săi în curtea plină de frunzele ruginii ale toamnei.