Ritm, idee, suspans, finaluri neașteptate, accident științific, acțiune, teme de meditație, personaje solid construite, universuri cunoscute... Cam asta ne propune Eugen Lenghel într-o carte care trebuie citită mai ales de aceia care au rămas perpetuu îndrăgostiți de epoca de aur a science-fiction-ului și care știu din teorie sau simt din instinct că stilul clasic nu se demodează niciodată. Dan Doboș Nu voi dezvălui prea mult din poveştile prezente şi voi lăsa cititorului bucuria de a le descoperi, voi insista însă pe măiestria narativă de care autorul dă dovadă în acest volum […]. Cu alte cuvinte, Eugen Lenghel ştie să spună o poveste, excelează în firescul unui dialog şi reuşeşte să promoveze un umor subtil, împănat de metafore care deseori trădează poetul din el – „Când ajung jos, nu mai suflu. Iau o pauză de viaţă, de care îmi dau seama abia când mă trezesc în biroul şefului”; sau felul cum tratează o sticlă: „Mă deplasez în cabina alăturată, întovărăşit de prietena mea credincioasă. O sărut pe gură, rostind un «o» prelung şi ridic receptorul.” (Insula de ceară). Viorel Pîrligras