Denuntul

„Singurătatea o năucea. Unde să se ducă? Se gândi să se întoarcă la redacție, dar nu i se păru bună ideea; era prea multă lume acolo și nu mai suporta să audă vorbindu‑se despre moartea lui Stinghe. Oare ce l‑o fi apucat pe bietul om de și‑a luat viața în floarea vârstei? Ce se întâmplă cu oamenii aceștia care au ajuns foarte sus și, dintr‑o dată, se prăbușesc la pământ? Unde s‑a ajuns cu lăcomia asta? Gândurile o copleșiseră, teama că se va întâmpla ceva rău îi dădea târcoale. Ce-o să se întâmple? Își făcu singură curaj: doar nu erau ei vinovați de decizia lui Stinghe. Se hotărî să urce la ea și să‑și găsească ceva de lucru. Dar, mai întâi, ar fi bine să‑i lase un mesaj lui Octavian și să‑i spună că este acasă și așteaptă să vină pe la ea. Scrise mesajul repede și, parcă, se simțea mai bine. O luă agale spre casă. Mersul pe jos îi făcea bine. Se putea gândi în voie, și, apoi, nu era singură. Lumea foia în jurul ei și se simțea protejată.”

fragment