(fragment)

Caut la anunțuri nicovale rămase din vremea comunismului. Marca JEB. Astea da! Dau și io anunțuri în ziare ori online. Le văd, le pipăi, le ciocănesc și le-ascult sunetu’, apoi, dacă-i cazu’, le cumpăr. Pîntru urechea fierarului, adică a mè, nicovalele îs ca instrumentele de cîntat. Alea prost acordate degeaba-s JEB, nu-s bune decît de topit. Am cumpărat trii JEBURI în patru ai. Bat pă iele un miez dimineața și sara – de plăcere și ca să le întrețîn sunetu’. Așè rămîn vii și sănătoase. Numa pă iele lucru. Pă lîngă astea trii mai am două rămase de la tata fieraru’. Mă-ntreabă unu’ ori altu’ din turiștii care întră-n fierăria noastră din spatele Hotelului Corona: „La a cîtea generație de fierari sînteți, domnu’ Marksteiner?”. „La a patra și ultima”, zîc. „Că fecioru-i inginer. Din fierărie l-am purtat pă la școli. Cînd iera mnic nu zîcè nu, cînd trebuiè să m-ajute, da’ vidèm io bine că nu-i plăcè. Așè că-i gata-ncheiată tradiția”, închei și io. Și ăla care-ntreabă oprește imediat filmarea. Pare mulțumit.