Răzvan Voncu este prezent în Istoria critică a literaturii române, pe lângă alte cărți, și cu propria Istorie literară a vinului în România, „carte superbă – după cum scrie Nicolae Manolescu –, în care vinul e povestit în toate aparițiile lui în literatură de-a lungul timpului”. Validat drept „cel mai important istoric literar al generației 2000”, Răzvan Voncu s-ar fi putut mulțumi cu această recunoaștere a valorii operei sale. Din fericire pentru cititori și pentru iubitorii de vin, autorul publică a doua ediție, care este, totodată, o carte veche și o carte nouă: deși e reluat cuprinsul primei ediții, sunt făcute adăugiri și revizuiri semnificative, pe temeiul unei bibliografii aduse la zi, iar materia nu mai urmează cronologia literară, ci cronologia vinului. Este reverența scriitorului în fața eroului principal al acestei istorii palpitante, în care sunt dezvăluite punțile dintre arta literară și arta enologică. Dacă istoria cea mai fidelă a unui popor este istoria literaturii pe care a creat-o, Istoria literară a vinului în România pune în lumină un element definitoriu al identității noastre naționale.

VALERIU STOICA

Cartea de faţă nu este o istorie literară din perspectivă vini‑viticolă. Nici o istorie a vinului din perspectivă literară. Ci, mai degrabă, o deschidere antropologică, o incizie în straturile de contact ale civilizaţiei materiale cu cea spirituală, ale sacrului cu profanul, ale înălţării spirituale cu bolgiile viciului, în viaţa comunităţii noastre de cultură, cel puţin aşa cum o înfăţişează literatura mai veche sau mai nouă. Este o carte despre întâlnirea milenară a omului de pe teritoriul românesc cu unul dintre produsele eminente ale acestui pământ, întâlnire în care literatura are rolul de teren de joc. Nu‑mi propun, de aceea, să alcătuiesc ierarhii literare în funcţie de elementul viticol, căci, după cum se va vedea în cuprinsul cărţii, nu există determinări tipologice (şi cu atât mai puţin valorice) între cele două aspecte.