Nuvelistica lui Delavrancea exprimă permanenta oscilație a scriitorului, cum singur a numit-o fără intenție, între vis și viață, între tărâmul fermecat al basmului și înfățițările uneori crude ale existenței, între natura sălbatică și civilizație, între evul ferice și patriarhal de odiniopară și decăderea unui prezent mișelnic și respingător. Atitudinea este în esență eminesciană și ea a fost observată încă din epocă.