Punct autobiografic

“A scrie un roman autobiografic e un lucru extrem de greu. În primul rând, oricând l-ai scrie, e o distanță față de evenimente, ținând cont de natura „retro” a relatării. Apoi, pe lângă inexactitățile cauzate de distanța față de evenimente, care permite denaturarea, estomparea, falsitatea etc., e și nuanța, amprenta, specificul epocii în care scrii – care, la mine, vai, s-a dovedit a fi o cu totul alta față de cea în care am trăit o bună parte. Acum, când le pregătesc pentru tipar, e, iarăși, o altă epocă – tot aceea de acum un sfert de secol, dar mult mai profundă, în criză, în neajunsuri: adică capitalismul și-a epuizat toate posibilitățile – poate mai rău ar fi în război.
La astea se adaugă – cum ar vrea autorul să redea totul: amănunțit, lapidar, obiectiv sau nu, să țină cu un anumit curent politic etc.
Simt o datorie morală să redau totul cum a fost, sub toate aspectele: de la natură, uman, stări sufletești, la descrierea personajelor, întâmplărilor, până la politic.
În timpul acesta am făcut o întoarcere bruscă și ireversibilă de la capitalism – căci mai nutream iluzia că societatea liberă ar putea fi ceva echilibrat, prosper și uman – spre ideile de stânga, socialiste, mult mai juste. Redau textul ca și învățătură de minte – să nu pățească alții la fel.” Doru I. Pop