Autoarea se înscrie în linia creatorilor care își edifică lumea ficțională pe rămășițele vii și înalt culturale ale unor simboluri eterne, ale căror armonie și pertinență aduc bucurie și dăruiesc, fără a aștepta vreo vremelnică recompensă, viață verbului înte[1]meietor, Cuvântului ce recompune, din puzzle-ul existențial, semnificațiile Cărții scrise cu majusculă, un fel de „Sfânta Sfintelor” pentru cei neinițiați și neatenți la suferința seamănului. Iubirea de odinioară, alături de iubirea pentru cei dragi din preajmă contaminează totuși pe alocuri universul fiecărei clipe trăite cu deplinătatea sensului și de locuirea în frumos. „Suntem vise și gânduri/ Prinse în vraja nopților./ Suntem libelule trecătoare/ Spre Marea Plecare. (…)/ Cerul deschis fiecare pas a știut –/ Acum totul este înscris,/ Nimic nu poți să ascunzi”, citim apoi, ca într-o prelungă, meditativă redes[1]coperire a propriului sine. Livia IACOB