Viorica Petrovici convinge (şi învinge!) prin poezia de dragoste! Creaţie de un lirism adânc – luminos, trimiţând, nu o dată, la ispitiri orientale, aproape religioase, poezia sa dăruie (fără a primi pe măsură!), de unde acel ton superior – dramatic, de un inefabil cuceritor. Sosind, mereu sosind, asemenea unei zeiţe întrupându-se din tainele naturii, poeta îşi împodobeşte fiinţa interioară, cu stări esenţiale şoptite ca într-o transă, ca într-un dicteu de calitate indubitabilă. (Radu Cârneci)

Versurile ei au un grad de inefabil, de transfigurare, ce le face aproape inaccesibile în peisajul liric actual, care se dedă la tot felul de practici, tot mai perverse. E greu de emis un discurs paralel cu cel al Vioricăi Petrovici, pentru că autoarea se avântă în trăiri extatice pentru care există limbaj. Poezia ei este o broderie fină ca spuma de mare, pe marginea acestor trăiri. Condiţia să-i prelungeşti existenţa este să nu o atingi. Trebuie privită de la distanţă, venerată prin empatie. Orice apropiere ar strivi-o, i-ar răpi frumuseţea… Poate că preţul plătit este întotdeauna prea mare, testul întotdeauna prea dur. Poate că şi inefabilul are o doză de cruzime, pentru că impune altitudine. Dar poate că există un secret pe care numai Viorica Petrovici îl ştie. (Carmelia Leonte)