Paginile de roman modern scris de Sebastian – sau ma rog, aceste insemnari care nu rastoarna conceptul de roman traditional – sunt toate verticalizari surprinzatoare ale unor stari de spirit, stari lirice si nu emfatic filosofice, si compun – cu precadere in Fragmente dintr-un carnet gasit, dar si in Femei – aproximari ale ideii de imietate in fata iubirii, s-ar putea afirma ca “nirvanizarea erotica a lumii” este intentia volutelor amoroase, a introspectiilor apropierii corporale niciodata refuzate, dar mereu consumate intr-o stare de frenezie poetica lucida.

Contradicția ambivalenței lumii este a căutătorului de pricini pentru toate ideile mari. Daca nu am intui ca Sebastian face aici jocul erorilor autenticiste, am avea de acuzat lipsa de consecventa.
Cu aceeasi degajare, muta piesele si ideile, caracterele si situ­atiile si in Femei, subintitulat roman, tiparit intaia data în 1933, cu o coperta realizata de Margareta Sterian.
Daca pauperitatea epicului din Fragmente… lasa loc silo­gismelor sau aforismelor, in Femei se construieste cu oarece minutie, cu un plus de observatie psihologica, chiar cu o grija pentru detaliul povestii de viata. Plot-urile sunt relativ simple: Stefan Valeriu trece prin sase experiente erotice pe care le expune amoralist. Portretele si incercările de fisa psihologica asupra comportamentului femeilor (Renée, Marthe, Odette, Arabela, Emilie, Maria) in intimitate sunt previzibile, dar consistente literar.

Nu observatia clinica este cea care ii iese, ci taietura frazei despre pasiunile traite cu indiferenta fata de conventie, cu tot grotescul candorii vinovate, al complexiunii fiintelor mai mult sau mai putin iubite. Felul in care se diversifica tipologiile feminine in contexte erotice uneori bine disimulate in spatele camerei de supraveghere naratoriale, alteori explicite pana la concupiscenta, pare a valida „teza“ lui André Gide privitoare la monovalenta femeii (care nu ar avea caracter, ci doar instincte).
Lucian Pricop