Somelierul de suflete

Bântuie îngerii, prin poemele-invocaţii ale lui Vega, bântuie îngerii şi mângâierile divine cu nedisimulată naturaleţe, fac parte din habitatul material, concret, umplu golurile lăsate de semenii opriţi de ciuma vremii să se mai arate spre cuminecare. În aceste locuri din poezie imaginile sunt pline de lirism, de cuvinte potrivite cu acest mod de a fi între şi întru făpturi divine, de a fi oaspetele lor aşezat în sala ceremoniei degustării de esenţă de înţelesuri. Apoi devine el somelierul care aşteaptă cu vinul sufletului şi n-are cui i-l da încă, şi atunci cercetează iarăşi lumea şi o rescrie, o imaginează în felul ideal în care vinul-cuvânt ar putea să curgă fără secare în paharele uscate de vântul care îndepărtează pe copil de părinte şi pe om de Dumnezeul său, generând o ruptură fără leac şi aruncată în suferinţă.

Liviu APETROAIE

izvorul de iubire

am îmbătrânit scriind
cu degetul pe nisip
o singură vină

cereasca binecuvântare
de-a fi iertat
pentru tot ce-am iubit
mai mult ca pe Tine

răzvrătiri şi dureri
cine poate să înţeleagă
iubirea ce nu-mi aparţine?

ca un copil cuminte
privindu-Te
mi-e dor