Calea lui Iacob

Între noblețe și tandrețe se află toate cuvintele poeziei Ioanei Sandu. Extazul senin al poetei, cu argumentele lui de lirism, și nu lupta haotică o salvează de la pierdere și o înscrie în miracol. Extazul, prin poezie căpătat, e calea spre sine, una cu calea spre cer. Pentru fiecare trăire, amânare, mulțumindu-I.

Constanța BUZEA

Soluția aproximată e a atingerii unei stări de smerenie și luminozitate lăuntrică, de elevație spirituală realizată prin conjugarea eforturilor de întoarcere, spre sinele profund,

a subiectului cu reperele pure ale lumii din jur („intri în poienile cerului/ duhul verde te ridică”), într-un spațiu definit ca „loc transparent”.

Ion POP

Ioana Sandu își descoperă dublul căruia îi încredințează cele mai ascunse taine, de parcă s-ar afla în penumbra confesionalului. E o fervoare și o urgență a mărturisirii, care forțează limitele limbajului, reia formulări rostite cu alte prilejuri, cu speranța că prestigiul lor va spori sensurile noilor contexte.

Mircea PETEAN