Tentatia golului

Constantin Novăcescu fixează în chiar miezul ei ceea ce aș numi tema medievală, o dimensiune importantă a ceea ce va fi fiind (post) modernismul liricii de azi; burgul, piațeta sa, clovnul cu cântecul său trist, premonitoriu, teurgul „vindecător de ființă”: („se-aude iarăși cântecul clovnului/ printre zidurile de cretă ale/ burgului pustiit/ se-nalță prin clopotnița/ părăsită de îngeri/ se frânge-ntre umbre/ în piațeta pentru jocuri de-o seară/”). Autorul se întoarce, cu poezia sa, într-o vreme de dincolo de vreme și într-un dialog cu îngerii care vor fi vegheat geneza: „spun/ clopotul/ înghețat deasupra unei/ liniști stranii/ curgând/ din ochiul îngerului/ uitate sunt scările/ de întoarcere/ uitate/ scânteile de foc/ picurătoare/ uitată marginea timpului/… Poemele se scriu într-o atmosferă de început de lume, într-o mare tăcere, în golul vegheat de un înger tăcut, într-o liniște stranie, cu cineva, asemeni lui Jacques de Mollay: „iată-l/ în prag/ invocă trecerea/ cu glas grav/ și gesture ample/ stăpânește vederea/ nimicului în eter/”…

Ioan HOLBAN

Constantin Novăcescu va fi rămas ultimul fidel al unor practice poetice posibil de asociat puseului spiritualist ce a marcat, în anii `70 -`80, scrisele câtorva autori de referință ai momentului. Afin, până la un anumit punct, al lui Daniel Turcea, cel din Epifania, el însuși poposind, cu folos, asupra unor texte rarisime, Constantin Novăcescu și-a construit un sistem de referințe ce dau coerență propriei utopii: lumina care coboară, proteguitor din intermundii, focul, pneuma, oglinda, îngerul, cuvântul, numărul, de asociat unor vectori ascensionali: zborul, visul…

Lucian ALEXIU

Dacă plecăm pe poteca meditativă pe care înaintează și pe care ne invită poetul Constantin Novăcescu, intrăm desigur într-o lume fabuloasă, apropiată filosofării, care nu este însă străină de cea a vieții cotidiene. Ca visul față de starea de trezie. E, desigur, o lume paralelă, din adâncuri. Dar nu una oareșcare, ci una subtil speculativă, care ne leagă de o tradiție de aur. S-ar putea să fie un drum aparte și lung… Cum spunea și Heraclit: „Căutătorii de aur caută mult și găsesc puțin”. Desigur… dar ceea ce găsesc… e aur.

Mircea LĂZĂRESCU În memoria profundă a Poetului, în Athanorul lui, această matrice a făcut posibilă Poezia, a coborât Cerul, orizont epifanic al Plenitudinii și Promisiunii. Stihurile lui, mirări în fața Armoniei și Splendorii, au țintă privirea și inima spre Centru, întrețin focul „care arde dar nu se mistuie” – pecetea rugului aprins, a devoțiunii, a apropierii de focul revelației, prototip al incantației și rugăciunii. Versurile, în aparență minimaliste, nu sunt doar intuiția puternică, transcendentală, a unui Dincolo, ci mai ales a unui Principiu creator, ce vorbește prin geometrie și simbol limba genezei.

Silviu ORAVITZAN