Constantin Novăcescu se întoarce, cu poezia sa, într-o vreme de dincolo de vreme şi într-un dialog cu îngerii care vor fi vegheat geneza: „spun/ clopotul/ îngheţat deasupra unei/ linişti stranii/ curgând/ din ochiul îngerului/ uitate sunt scările/ de întoarcere/ uitate/ scânteile de foc/ picurătoare/ uitată marginea timpului/ spun iată gura/ clopotului/ şi îngheţul”

Ioan HOLBAN