Averi si poveri de dor

Tema care străbate ca un fir roşu toate poemele lui Dumitru Viorel Neagu este iubirea. Dragostea pentru femeia iubită, dorul de ea şi uneori absenţa ei, resimţită dureros, toate dau naştere unor sintagme absolut noi şi mereu proaspete, transferând cititorului emoţia profundă pe care o trăieşte poetul.

O caracteristică a discursului liric sunt imaginile, toate dibaci transpuse liric cu ajutorul figurilor de stil, predilect metafore şi comparaţii. Cu toate acestea există pretutindeni o temperanţă naturală în folosirea lor.

În continua aşteptare a iubitei, poetul imaginează o lume de sensuri vrăjite, cuvinte care vin şi se adaugă unele altora şi se completează inedit şi original, adjective propuse cu totul neaşteptate, care însoţesc substantivele, verbe care dau un tempo mai iute, ori mai lent poeziilor. Căci tot lexicul folosit este unul comun, fără cuvinte preţioase, fără sintagme scrâşnite, dar simplitatea poemelor îţi taie respiraţia, toate dovedind mult rafinament artistic.

Pentru a ajunge la aşa o expresie lirică originală poetul demonstrează de la începutul până la sfârşitul volumului că, alături de sentimentul iubirii, care îi este ca un „catalizator”, el e şi un hăruit şi iscusit mânuitor al penei înmuiate în tăriile unei lumi, la care foarte puţini au acces şi încă şi mai puţini o pot imagina şi picta în cuvinte aparent simple, dar toate rupte din însăşi aripa unui înger al scrisului.

Stela IORGA

Laborator

Ca pe-o părticică de coajă de lămâie,

Mă pui la microscop,

Ca să vezi din ce este făcut galbenul.

Ieri ai pus o bucată din ce gândeam,

Ca să vezi din ce făcut focul,

Sunt sigur că va veni vremea

Şi-mi vei lua din piept inima,

Ca să o pui la cercetat,

Să vezi din ce eşti făcută tu.