„Alda Merini și-a dus obsesia pentru poezie până la consecințele ultime. Nu putea concepe viața fără un spațiu în care să se dedice alfabetelor ei. Voința ei poetică extrem de fermă evocă figura temerară a celui care se aruncă în abis ca să ia urma celor fugiți din lume, înfruntând toate primejdiile pe care abisul le presupune. De-a lungul vieții sale chinuite, Alda Merini n-a încetat niciodată să viseze, nici măcar în infern, când în bezna ospiciului căuta dimensiunea de neatins a absolutului. Și-a exprimat în mod strălucit neliniștea de a locui imposibilul într-o frază din povestirea Nespus de pură, scrisă în 1965 și rămasă mult timp nepublicată: «Iată singurul lucru pe care cu adevărat mi-ar plăcea să-l țin în pumn, sunetul umbrei».“ — AMBROGIO BORSANI