„Dacă istoria este în primul rând acţiune, poezia lui Penna este în primul rând pasiune, în toate sensurile cuvântului. Iar rezultatele ei cele mai înalte apar atunci când dorinţa, uimirea, cugetarea se contopesc în aforisme iluminante: cele mai frumoase sunt construite pe câte o figură retorică, cum este cvasi-oximoronul «o stranie bucurie de viaţă» din titlul culegerii omonime. In ultimă instanţă, chintesenţa procesului poate fi definită, plecând de la o expresie folosită de Jorge L. Borges pentru Walt Whitman, ca «voinţă de fericire»: acest proces implică o «curtare a realităţii» prin referirea la aspectele ei cele mai frumoase şi plăcute pentru a fi acceptat şi iubit de ea. Cântăreţul bucuriei de viaţă, fie ea chiar şi stranie şi uneori înnegurată, se aşteaptă să primească bucurie prin cântul său.“ (Alberto CASADEI)