Ce poți face când o civilizație amenință să se prăbușească? Să-i citești pe înțelepții Romei antice, de exemplu. Pe Seneca, Epictet, Cicero, Lucrețiu, Marc Aureliu. Înțelepciune este un fel de peplum filosofic, în care asistăm la moartea lui Pliniu cel Bătrân și la lupte de gladiatoare, la sinucideri grandioase și banchete filosofice ridicole, la prietenii sublime și la asasinate care au schimbat cursul istoriei. Partenonul grec pălește în fața Forumului roman, căci, în vreme ce Atena ridica ochii spre cerul Ideilor, Roma stătea neclintită pe pământ, chiar la poalele Etnei.
Nihilismului occidental contemporan, Michel Onfray îi opune acel suflu roman puternic și pragmatic, pe care idealismul grec și o morală creștină edulcorată l-au lăsat prea multă vreme într-un con de umbră.

Onfray deplânge epoca noastră egalitaristă, „[care] confundă inegalitatea cu diferența”, și dorește reabilitarea cultului onoarei, virtute pierdută astăzi în favoarea altei morale, cea a păcatului. La picioarele vulcanului în erupție, romanul Pliniu preferă să trăiască stoic, în picioare, și să moară cu demnitate.
(Jacques Lanctôt)