Alice în Ţara Nebunilor este o parodie horror, construită pe structura jocului de şah, la adresa societăţii româneşti. Autoarea propune şi dezvoltă de altfel în eseul său Ludosofie o teorie a actului cultural ca joc. Ludosofia, tradusă ca fiind iubirea de joc este de fapt o teorie a jocului. Socialul conţine două mari grupe importante de relaţii : cele politice în care emitentul urmăreşte cu precădere dominarea receptorului şi cele comunicaţionale în care emitentul şi receptorul sunt pe poziţii de egalitate şi-şi verifică reciproc atitudinile. Dar jocul devine important şi de luat în consideraţie atunci când se desfăşoară ţinând cont de un regulament şi când este arbitrat. Iată ce remarcă conf. dr. George Ceauşu, Preşedintele Clubului Unesco Quasar care i-a prefaţat cartea Beatricei Badea : « Interesant este faptul că mai oricare activitate umană poate fi încadrată într-unul din cele două tipuri de jocuri-finit sau infinit-şi că aproape toată lumea le joacă pe amândouă concomitent…Cultura se poate descrie ca un produs al activităţii celor care practică jocuri infinite. Jocul culturii constă, în primul rând în schimbarea unor reguli. Dacă nu intri în acest joc pentru a-l schimba, intri într-un rol teatral, finit şi acţionezi ca personaj component al unui subsitem al culturii. Dar nu te exerciţi cu adevărat pe plan cultural. Miza acestui joc al omului cu parteneri abstracţi sau trans-umani( societatea, natura, Dumnezeu) atinge în mod dramatic condiţia umană. »

Protagonista romanului, Alice porneşte către Pădurea Boreală, ţinut aflat dincolo de Ţara nebunilor având ca ghid pe Rab, un erou popular. Călătoria e plină de peripeţii, însă mie remarcabil mi se pare stilul autoarei- fraza frumos construită, condensată, încărcată de substanţă, având o muzică interioară redată cu ajutorul asonanţelor fonetice. Ironia, şfichiuitoare deseori, la adresa unei societăţi aflată în descompunere, invenţiile verbale inteligente şi surprinzătoare totodată, verbul bine ţinut în frâu fac din cartea Beatricei Badea o lectură savuroasă.

Spre exemplificare un mic fragment :

« 4096 de monitoare deschise. 4096 de priviri nemişcate. De 4096 de ori, eu însumi multiplicată şi transpusă în fiecare locuinţă cub, de pe tot întinsul Ţării, redusă astfel, într-o imagine conformă cu standardele impuse de Regină. Eu însămi într-o simplă hologramă, programată să producă un impact la fel de puternic ca şi icoana-hologramă a Regelui, de ziua lui. »