Viața lui Adrian Niculescu este una sinuoasă, trecând de la o extremă la alta și, într-adevăr, multe dintre împrejurările prin care a trecut aduc cu infernul, poate nu prin gravitatea celor întâmplate, cât prin faptul că, la o vârstă adolescentină, a fost nevoit să ia decizii radicale.

M-a impresionat că n-avea urmă de egoism în ceea ce-mi povestea și că în spatele unui băiețel costeliv și scund a stat atâta determinare în a-și salva familia! Niciodată n-a folosit pronumele posesiv îndreptat către sine „al meu/a mea”. Și-a sacrificat anii și sănătatea pentru familie și aici este un paradox cu care Adrian uimește: toate acele poveri le vede astăzi ca pe niște experiențe binecuvântate.

„Dacă n-aș fi fost ACOLO, astăzi nu eram AICI!” – afirmație dureros de adevărată și, retoric, mă întreb: câți ar sacrifica anii tinereții pentru a munci zi lumină, câți ar fi renunțat la plăcerile și ispitele pe care România post-revoluționară le-a oferit la tot pasul?!

Adrian Niculescu a câștigat fiecare redută prin algoritmi judicioşi: trasarea clară a obiectivelor, îndeplinirea lor cu prețul umilinței, al muncii excesive și o dăruire nemărginită. Azi, oferă tuturor tot ce-a deprins din lecțiile aspre. Își pune sufletul pe tavă și servește, fără arginți, pe cei care doresc să se înfrupte din bogata sa experiență de viață.