Jurnal de mercenar

Singurele refugii sunt sexul și un jurnal personal pe care-l țin pe un server securizat. Ucigaș? Da. Trădător? Mă apropii cu pași siguri. Iubit și amant? De câte ori am ocazia. Salvator? Habar n-am. Visez să mă retrag, să am o viață care să-mi aparțină? Mi-e frică de un răspuns. Dar poate aflăm împreună…

Mă numesc Felix Munteanu și ce știu cel mai bine să fac e să aduc moartea. Am fost recrutat încă din liceu de o organizație care nu există. Nici eu nu exist, mă deghizez, am nenumărate identități și mă mișc precum o umbră. Exist doar atunci când e nevoie de mine și-mi îndeplinesc ordinele. De obicei, de eliminare a unor ținte. Am încă ceva probleme de moralitate, dar o fac oricum pentru că așa am fost antrenat, învățat, instruit. Pur și simplu, nu știu să fac altceva. Moralitatea e un lucru îngrozitor pentru un asasin, din moment ce-i afectează eficiența. De fapt, nici nu m-aș putea numi, simplu, asasin. Mercenar, poate, pentru că lucrez pentru două organizații. Problema e că am devenit mai puțin eficient după ce m-am îndrăgostit de o colegă de breaslă. Apoi de o a doua. Când iubesc o fac la fel de pasional ca atunci când ucid. Ca și cum ziua de mâine n-ar exista. Și de cele mai multe ori nici nu cred că există. Am fost învățat să seduc atunci când misiunea o cere și probabil mi-a intrat în sânge. Orașele exotice ale lumii nu sunt decât puncte de tranzit ori locuri pentru misiuni și ținte. Oamenii sunt obiecte de care trebuie să scap ori pe care le manipulez pentru a obține ce mi se cere. Singurele refugii sunt sexul și un jurnal personal pe care-l țin pe un server securizat. Ucigaș? Da. Trădător? Mă apropii cu pași siguri. Iubit și amant? De câte ori am ocazia. Salvator? Habar n-am. Visez să mă retrag, să am o viață care să-mi aparțină? Mi-e frică de un răspuns. Dar poate aflăm împreună…