„Cu descoperirile sale astronomice, Galilei a dezvăluit o nouă dimensiune a experienţei: vechiul cer, contemplat până atunci, nu mai exista, mai exact nu existase niciodată, şi era înlocuit cu un cer nou, pe care nimeni de-aci înainte nu-l mai putea ignora. Dar dacă ele, odată verificate, au trezit entuziasm şi admiraţie mai ales printre susţinătorii teoriei copernicane, altora schimbarea paradigmelor de care s-a pomenit le-a produs nelinişte sau spaimă. În versurile sale devenite celebre din Anatomy of the World (1611), poetul englez John Donne afirma că „noile stele“ văzute prin telescop decretau sfârşitul unui univers perfect, deplin şi ordonat. Vechile certitudini, care le dădeau oamenilor siguranţă, se fărâmiţau, haosul ameninţa imaginea consolidată a universului şi, odată cu ea, poziţia omului înăuntrul lui şi chiar ordinea constituită a relaţiilor sociale. Donne socotea că noua astronomie punea sub semnul îndoielii totul: atât concepţiile referitoare la univers, cât şi pe cele privitoare la ordinea politică, morală şi socială.“ – Franco Giudice