Pledoaria lui Gheorghe Iacob pentru istoria scrisă cu temei, cu metodă, dar și cu meșteșug și pasiune vine pe linia marilor antecesori moldoveni și în dreapta tradiție a șuvoiului istoriografic general românesc. „Povestea” sa despre trecut este viață reconstituită și lecție de viață deopotrivă. Această carte a laboratorului istoricului este și una de amintiri, și una de confesiuni, și una de idei istorice, și una de filosofie a istoriei, așa cum este o ars poetica pentru un literat care se respectă și care este respectat. Istoricul de față, ajuns la vârsta maturității în creația sa (istoria este o știință de acumulare – spunea David Prodan – iar opera istorică de referință vine mai târziu decât în alte domenii), își revarsă preaplinul experienței spre cititor, dar o face cu adânc respect pentru adevăr, cu sfială, cu dorință de îndreptare, fără ostentație, fără semeție și fără să dea sfaturi. (IOAN-AUREL POP)

Sunt adeptul unor introduceri scurte și clare. Prin urmare, voi încerca să răspund la câteva întrebări și să fac unele precizări.
Mai întâi, DE CE? După buna primire a lucrării Istoria Universității din Iași povestită la TVR (Iași, 2015), am hotărât să reiau un proiect mai vechi privind publicarea unora dintre interviuri. Se dorește a fi și un modest Omagiu pentru Centenarul Marii Uniri.
CE? Cartea cuprinde un text autobiografic și o serie dintre interviurile – din presa scrisă, la Radio Iași și la mai multe posturi de televiziune – acordate în ultimele două decenii. Selecția a urmărit mai ales criterii gazetărești. Se construiește astfel o perspectivă – în evoluție – asupra istoriei României, mai ales pentru secolele XIX-XXI.
CUM? Interviurile au fost transcrise și corectate de mai multe ori (poate nu suficient?), încercând să păstrăm oralitatea dialogului.
PENTRU CINE? Se adresează unui public foarte larg, adică tuturor celor interesați de istorie și adevăr.