Un tânăr jurnalist și o bătrână scriitoare față în față. El lucrează la biografia ei oficială, ea lucrează la o biografie fictivă a propriei sale fiice. Fiica ei, acuzată de terorism, a dispărut cu ani în urmă. Sora scriitoarei a fost ucisă într-un atentat sângeros. Iar jurnalistul, rămas orfan de mic pentru că și părinții lui au fost uciși, nu este un necunoscut pentru bătrâna Clare Wald, deși se prefac amândoi că au doar o relație profesională. Clare Wald își încheie socotelile cu viața și cu morții presărați în urma ei, într-o țară în care puțini albi au făcut față onorabil perioadei de apartheid, în care și mai puțini reușesc să facă față onorabil după instaurarea democrației. Acum albii trăiesc în case aproape fortificate, păziți și înarmați, dar crimele împotriva lor se țin lanț. Cel mai greu nu e de trăit cu teama, totuși, ci cu vina interioară, incertă, dar asumată. Drama albilor care au trăit în apartheid cuprinde vina de a fi acceptat sau chiar susținut regimul, pentru unii, apoi vina de a i se fi opus participând la acte teroriste, pentru alții.

Scriitorul american Patrick Flanery a reușit să scrie un mare roman sud-african, așa cum unui scriitor local nu i-ar fi fost, poate, posibil. Fără să dea verdicte și fără să răspundă întrebării esențiale: există iertare?

„ Iertare este dovada, dacă e nevoie de o dovadă, că un roman poate fi și literatură serioasă fără compromisuri, și extrem de captivant la lectură.”

– Financial Times