Acasa - In exil

Un volum-panoramă, o radiografie a condiţiei scriitorului în România secolului al XXI-lea, marcat de globalizare, decadenţă şi cultul confortului. Un volum despre care s-au pronunţat, citindu-l în manuscris, câţiva cărturari, între care Gabriel Andreescu şi Theodor Codreanu.

„Am căutat timp să citesc cartea ta cu atenţie, deşi unele dintre fragmente mi-erau cunoscute. Te exprimă foarte bine: este polemică, are energia de care am mai zis şi pe care ai contestat-o, este o asumare sinceră şi urmând chemarea ta, felul tău de a vedea lucrurile, de a fi alături de «oamenii mari» şi de a duce împreună lupta pentru valorile în care crezi. Este vitală şi, ca la Marino, repetiţia este motivată de (şi exprimă) intensitate. A o citi în afara caracterului ei polemic şi a sensului de afirmare a solidarităţii cu comunitatea de care te simţi ataşată înseamnă a o rata. Cred că a fost foarte bine să începi cu cazul Marino, căci este exponenţial, dar şi mai clar decât altele.” (Gabriel Andreescu)

„Concluzia centrală care ascunde chiar miza întregii cărţi: «Nu cred că fenomenul globalizării, răspândit pe mapamond, a clătinat identitatea francezilor, a nemţilor, spaniolilor sau rădăcinile altor naţiuni. Oricât de straniu ori deplasat ar suna pentru urechile unor comentatori români, adepţi ai politicii corecte, voi spune un adevăr familiar naţiunilor mari ale lumii. Există lucruri ce nu pot fi negociate. între acestea sunt ţara, familia, limba, identitatea şi neamul». Or, în România aceste dimensiuni ale fiinţării noastre se «negociază» de peste două decenii, în condiţii mistificatorii de intimidare, ameninţare că nu poţi fi «în rândul lumii», «European» şi globalist, dacă nu renunţi la propria identitate, la propriile resurse umane, naturale, spirituale. Or, scriitorul român, de la cronicari la Şcoala Ardeleană, paşoptişti, marii clasici, generaţia Marii Uniri, cea interbelică au fost păzitori ai fiinţei româneşti prin forţa creaţiei şi a ethosului lor, cu întrerupere în deceniul proletcultist, pentru a se revigora cu generaţiile lui Nicolae Labiş, a lui Nichita Stănescu, a lui Nicolae Breban, Ioan Alexandru, a lui Cezar Ivănescu şi a Aurei Christi, de îndată ce o parte dintre optzecişti s-a trezit din torpoarea simulacrelor postmoderniste. Sintagma din expresia trădarea scriitorului are, acum, o dublă trimitere: scriitorul român a fost trădat de elitele politice postdecembriste, după cum scriitorul, la rându-i, şi-a uitat menirea de păzitor al fiinţei naţionale. Soluţia, crede Aura Christi, este, pe de o parte, heideggeriana păzire a fiinţei de către poeţi, pe de alta, întoarcerea la vechea tablă a valorilor europene şi româneşti, toate abandonate de mentalitatea postmodernistă.” (Theodor Codreanu)

„Ce sunt aceste polemice? O seamă de arabescuri exce­sive, radiografia patetică şi lucidă a unei sfâşieri, o serie de tentative de a înţelege, eşuate în neînţelegere, reportajul unor revolte aneantizate în albia deznădejdii şi a refuzu­lui de a accepta să asişti – redus la muţenie, deci, vinovat din start – la comercializarea, trivializarea infernului co­munist. Proces culminat, incredibil, cu un masacru al ino­cenţilor regizat într-un stil de extracţie neostalinistă. Cum să califici altfel vânătoarea de oameni mari, prin care s-a perpetuat europenitatea culturii române în anii dictaturii stalinisto-dejiste? Vânătoare organizată sub ochii noştri, în sărmana noastră democraţie. Ce sunt aceste polemice? Poate, un semn al speranţei că nu e vândut chiar totul. Nu e terfelit chiar totul. Nu e pierdut chiar totul.” (Aura Christi)