În noile condiții istorice și pe baza prevederilor constituționale, în perioada de după 1918, prin legi speciale s-a asigurat unificarea legislativă, monetară și financiară, a comunicațiilor și transporturilor, a învățământului, asigurărilor sociale, asistenței sociale, apărării naționale și a altor domenii. Aceste prefaceri de mare însemnătate pentru destinele statului național unitar s-au realizat în primii zece ani după Unire, perioadă caracterizată, cu justețe, ca un deceniu de răscruce în dezvoltarea societății românești interbelice, a României moderne în general. În același timp pe plan internațional, statul român s-a afirmat ca o forță activă în efortul general al popoarelor pentru apărarea păcii globale, a granițelor naționale stabilite de tratatele de pace semnate în cadrul Conferinței de Pace de la Paris.

Multiplele mutații care au avut loc în societatea românească în intervalul cuprins între anii 1918-1928, cu semnificațiile lor importante în toate domeniile de activitate, dau măsura importanței acestei secvențe de istorie în retrospectiva și perspectiva evoluției poporului român.