In binecunoscutul mod de organizare a materialului logicii asertorice de bază, analiza propoziţiilor compuse şi a inferenţelor cu ele constituie nivelul cel mai elementar al teoriei logice, care nu presupune ideile de predicat şi cuantificare, prin care se exprimă generalitatea. De aceea este şi expus în ordine primul, înaintea acestora. în ordine epistemică, însă, sau în ordine pragmatică, operarea cu compuşi verifuncţionali presupune credinţe generale şi aptitudinea de a le instanţia, adică de a formula propoziţii compuse singulare sprijinite pe ele. într-o formulare mai concisă şi mai pregnantă: din perspectiva logicii, analiza propoziţiilor moleculare şi a raţionamentelor cu ele este considerată primordială faţă de teoria cuantificării şi presupusă de aceasta. Pe când dintr‑o perspectivă epistemologic-pragmatică, invers, primordială ne apare a fi operarea cu generalităţi, iar formularea şi utilizarea de propoziţii compuse ni se înfăţişează ca un pas secund şi dependent de aceste generalităţi.

Eminescu a avut de făcut faţă uneia din acele situaţii absurde când o idee adevărată este anevoie de susţinut pentru că aparenţele favorizează opinia contrară; iar strania situaţie apăruse din vina lui Maiorescu. într-un cuvânt, poetul era de părere că Maiorescu s-a expus singur — dintr-o regretabilă neglijenţă — unor bănuieli sau unor clevetiri nesin-cere ale adversarilor săi politici, dar pe de altă parte avea certitudinea că eminentul profesor nu era nicidecum un plagiator, iar manualul său de logică reprezenta la noi, în raport cu scopul în care fusese scris, o lucrare cât se poate de valoroasă. în contra-recenziile sale, aşadar, Eminescu era convins că apără o cauză dreaptă, dar simţea totodată că şansele de a-i convinge pe ceilalţi de acest lucru nu sunt, din păcate, foarte mari.

Autorul a fost, până cu câţiva ani în urmă, profesor la Universitatea din Bucureşti, unde a predat disciplinele Logică generală, Logica discursului practic, Filosofia logicii şi Teoria argumentării. Pentru disciplinele predate a publicat manuale şi alte lucrări didactice destinate studenţilor. A realizat, de asemenea, numeroase traduceri, inclusiv din reprezentanţi de seamă ai filosofiei secolului XX – Bertrand Russell, Karl Popper, Leszek Ko»akowski şi alţii.

Textele reunite în prezenta culegere, în majoritatea lor apărute iniţial în periodice de filosofie şi logică, sunt, tematic, de două feluri: unele scot în evidenţă şi comentează aspecte până acum neluate în seamă sau inadecvat interpretate din istoria logicii, altele rediscută critic concepte şi probleme generale cum sunt cele de formă logică, funcţie de adevăr, raţionare inductivă şi deductivă, statutul şi tipologia definiţiilor, particularităţi ale definiţiilor din domeniul dreptului.
Expunerea are în cea mai mare parte un caracter netehnic, astfel încât, cu doar două sau trei excepţii, pentru urmărirea argumentărilor dezvoltate în ea cititorul nu are nevoie decât de o iniţiere elementară în vocabularul şi problematica logicii.