Sărma­nul post! Câte mustrări, câte defăimări și prigoane nu îndură! Dar iată că totuși, prin mila lui Dumnezeu, dăi­nu­ieș­te. Cum altfel s‑ar putea? Căci temelia lui este trainică! Domnul a postit, apostolii au postit și toți sfinții lui Dumnezeu au ți­nut post aspru, astfel încât, dacă ni s‑ar da să cercetăm toa­te lăcașurile Raiului, nu am găsi acolo pe nimeni care să nu fi postit. ­Căci așa se cuvine. Prin încălcarea postului se pierde Raiul; ținerea unui post aspru trebuie să se numere printre mijloacele de redobândire a Raiului pierdut...
Îndată ce i se trezește cuiva cât de puțin gri­ja de suflet, numaidecât începe să pos­tească, și cu cât mai mare îi e grija, cu atât mai mult și mai aspru postește. Din ce motiv? Deoarece prin post sporește mai repede și își stăpânește mai ușor sufletul. Cine refuză să postească, acela nu pune preț pe mân­tuire. Căci unde pânte­ce­le face legile, acolo pântecele este dumnezeu. Iar cel pentru care dumnezeu este pântecele, acela este dușmanul Cru­cii lui Hristos, Dumnezeul și Mântuitorul nostru.
Sf. Teofan Zăvorâtul