Secolul 18 a dat muzicii Modéle – personalităţi şi limbaje ce au constituit esenţa creaţiei muzicale a Europei apusene din această epocă, dar mai ales a provocat evoluţia muzicii culte, europene şi nu numai, în următoarele două secole. Aceste modele au devenit de asemenea criterii de înţelegere a istoriei muzicii europene în ansamblul ei, precum şi baza didacticii muzicale.

Veacul 19 se identifică în mare parte cu spiritul romantic. În pofida subiectivităţii uneori exagerate, efectele practice ale spiritului romantic au fost spectaculoase: intensificarea vieţii muzicale, fondarea marilor săli de concert, extinderea educaţiei muzicale, apariţia publicaţiilor cu profil artistic, a ştiinţelor care studiază limbajul artistic, a unei multitudini de mijloace tehnice de exprimare şi a unor noi surse muzicale, naşterea şi evoluţia alertă a tehnicii de înregistrare redare a sunetului.

Accesibilitatea ca principiu de gândire romantică a generat forme noi de artă, eliberate de constrângeri şi prejudecăţi. De aici, alte două principii estetice cultivate cu predilecţie de romantici: contrastul şi asimetria. Toate trei nu desfiinţează însă concepţiile tradiţionale despre muzica „pură”, echilibru şi simetrie. Dimpotrivă, romanticii creează o originală sinteză între descriptivism şi stilizare, între contrast şi unitate, între simetrie şi asimetrie.