"Volumul al treilea al cărţii „Cui i-e frică de Istoria muzicii?!” a avut nevoie de o revizuire substanţială, întrucât se referă la cea mai recentă epocă istorică – partea a cincea – şi la spaţiul cultural cel mai apropiat de noi, de fapt propria noastră cultură muzicală – partea a şasea.

Istoria şi arta ultimilor o sută treizeci de ani sunt greu de comprimat în sinteze, generalităţi, principii. Până în veacul 19 ne plângeam de dificultatea obţinerii informaţiilor sau de lipsa acestora. De atunci încoace, noianul şi diversitatea informaţiilor ne copleşesc, ne sufocă. Și nu numai asta: în multe cazuri, pentru acelaşi fenomen sau eveniment vin de-a valma referinţe contradictorii, simultan sau/şi succesiv.

În ceea ce priveşte patrimoniul carpato-dunărean, am fost tentată o clipă să-l numesc cultura cea mai familiară nouă, dar mi-am dat seama că nici istoria, nici tezaurul artistic naţional nu ne sunt familiare cu adevărat. Ne zbatem între cosmopolitism şi naţionalism extrem, fără să fim interesaţi de calea de mijloc, în care se-ntâlnesc valorile adevărate dinăuntru şi de-afară, fără să se contrazică, fără să se lovească, doar să se armonizeze reciproc!"