Brusc îmi vine în minte faptul că Ovidiu GENARU a fost nominalizat ani buni la rând, la Premiul Naţional „M. Eminescu” dar niciodată nu i-a fost acordat, deşi ar putea fi reprezentativ pentru toate cele trei „promoţii” (Ulici) postbelice: şaizecişti, şapte­zecişti, optzecişti. (…) Chiar şi varietatea stilistică (numită „dispo­nibilitate stilistică” sau „cameleonism stilistic”, iar la Laurenţiu Ulici – ,,nomadism manieristic” plăcea la Ovidiu Genaru. Mai mult de atât, poetul nu a dus lipsă de superlative. Marin Tarangul îl considera un maestru al stilului, (…) unul dintre poeţii cei dintâi, iar Cornel Ungureanu îl aşeza între „excepţionalii izolaţi”.

Theodor CODREANU,

(în revista Vitraliu, nr. 3-4, 2014)