Cartea lui Eugen Cojocaru este o biruință extrasă dintr-un fundal negru: pe crâncenele erori și orori ale lui dec. '89 și ale lunilor următoare, se clădește un cântec de victorie, fiindcă numai astfel „avem șansa să scăpăm de bolșevismul ăsta nenorocit al rușilor”. Pentru a înfățișa acest scop suprem, este utilizat un scenariu verite al întâmplărilor de la Cluj din acele vremuri însângerate.
Cartea este un apel la luciditate și dreptate, făcut din perspectiva filosofică a unicității ființării demne, cu aportul utopiilor ameliorative privind paradisul terestru. Apelul la luciditate vine dintr-o constatare generală: aceea că „furia este totdeauna direct proporțională cu mărimea necu¬noașterii”. Folosind scenarii alternative, cartea face o para¬lelă simbolică între situația de la noi și cea din America. Tonalitatea generală a ei este de mărturisire, autentificată de calitatea autorului de martor direct al evenimentelor. Cartea întreagă este expresia nevoii de mărturisire. În acest sens, ea constituie una dintre puținele mărturii autentice ale ceea ce se numește revoluția din '89, care începuse acțiunea de curățire a societății bolnave din România, acțiune devenită apoi lentă și care durează încă. De aici, actualitatea ei inalterabilă...

Ion Constantinescu