Lumea lirică a „albastrului elixir”e salvarea unei vechi iubiri prin o „inefabilizare” con-genială seraficilor versuri ale cavalerilor amorului trubaduresc medieval. Nu întâmplător, albul și răcoarea ancestral-cosmică înrămează des tabloul multor trăiri – ca în Sonetul lebedei lui Mallarmé, dar aceasta nu înseamnă neființă, extincție, ci, dimpotrivă, momentul mirific al nașterii unei noi lumi.
Poetă de aleasă vibrație spirituală, dincolo de aparenta detașare auctorială, ea reunește, paradoxal, într-un nou univers liric, purificatorul început mallarméan cu sublima și sublimata iubire trecut-prezentă, parcă atinsă de aripa serafică a muzei lirice a vechilor menestreli.