De cele mai multe ori când prozatorul îşi îndreaptă naraţiunea spre zona fantasticului, a misterului, acesta alege sau creează un teritoriu exotic, necunoscut publicului. în felul acesta, personajele şi întâmplările miraculoase devin mai uşor credibile, iar cititorul se lasă absorbit fără ezitare de un univers care operează în baza unei ordini neobişnuite. în Pădurea Hoia-Baciu - poartă între două lumi, Stela Bacociu utilizează o strategie total opusă: ea optează pentru pădurea Hoia-Baciu, binecunoscuta clujenilor, ca spaţiu pentru o suită de întâmplări ieşite din regulile cotidianului.

Prima parte a volumului, cea în care cititorul este tratat ca partener direct de dialog, explică oarecum obiectiv (deşi termenul nu e în totalitate potrivit) de ce Hoia-Baciu a stârnit şi a menţinut atenţia celor atraşi de fenomene paranormale. Sunt trecute în revistă poveşti sau posibile mărturii despre apariţii şi dispariţii inexplicabile, făpturi diafane care dansează sau zboară în puterea nopţii, OZN-uri, copaci îndrăgostiţi sau fără trunchiuri. Toate acestea au făcut ca pădurea să fie trecută de BBC, conform autoarei, în topul celor cinci cele mai înfricoşătoare locuri din lume şi să fie denumită “Triunghiul Bermudelor din România”. în paranteză fie spus, îmi pare bine că nici părinţii mei, nici eu nu am ştiut asta la vremea copilăriei mele; altfel, cu siguranţă libertatea mea de mişcare în zonă ar fi fost limitată…

Cu adevărat admirabile sunt observaţiile directe efectuate de Stela Bacociu şi de elevii săi în zonă. Dincolo de fascinaţia misterioasă a legendelor, un asemenea demers de cercetare creează în rândul tinerilor dragostea autentică pentru mediu (şi nu sloganurile aşa-zişilor ecologişti de parade) şi respectul pentru ceea ce natura a dăruit cu atâta generozitate Clujului şi României.