Pot trece și de povestiri (ușor stranii) cele înșirate – sub formă de mărgele, pe un fir pretextual unitar – de Marinela Opriș în debutul ei cu Țestoasa care privește pe fereastră; dar mai sigur e că ezită între povestirea fantasy și poemul în proză, ale cărui margini le bate ba clandestin, ba fățiș. În orice caz, Marinela pornește de la o sugestie (nu chiar improbabil kafkiană) pe care o procesează ingenios, lăsând detaliile corporale – transformate în protagoniști – să se angajeze în metamorfoze cu bătaie alegorică. Metamorfozele pornesc de la principiul autonomiei fiecărei părți anatomice, angajate pe rând într-o peripeție malformativă și toate având inițiativă metamorfotică. Laolaltă, ele sugerează, insinuant doar, un destin retractil, de ființă ascunsă după o carapace (e, poate, simbolul unificator al povestirilor), salvatoare nu mai mult decât distrugătoare. Fanteziile acestea „corporale” (de nu mai degrabă organoreificante) nu merg, totuși, pe o scriitură corporealizantă, ci mai degrabă pe o scriitură de vervă (în care Marinela lasă mult loc oralităților „autenticiste”, chiar și celor cu sintaxă aproximativă) anamnetică și – simulat – introspectivă. Sub fantezii e întins, discret, un fir de consistență biografică, de care Marinela trage aproape regulat și scoate astfel la iveală o zonă de candori neliniștite, plasată în mijlocul unor reverii ale amintirii. Sunt momente în care pasul alergător al narației fără narativitate se lenevește într-un fel de fascinație lirică, iar scriitura premeditat mai albă se pastelează. Dar nu proză poetizată face Marinela, ci un fel de fabule ale corporalității, un lanț de incidente corporale cu tendință grotescă și care impun până la urmă o biografie agresată, vulnerabilă, dar de o vulnerabilitate cu tupeu. Teama de confesiune, profesată în introducere, se rezolvă prin această mediere cu ingeniu și – mai ales, aș zice – prin pofta de a improviza povestirile. E un ton contagios în povestirile Marinelei, un ritm al inventivității deosebit de antrenant. Iar asta nu poate veni decât de la un prozator (dar mai ales de la o prozatoare) cu talent. Dacă e, pe jumătate, și o carte de învins timiditatea (scripturală), e și mai bine. Înseamnă că Marinela e pe drum (pe drumul bun al prozei, firește).

Al. Cistelecan,
Două vorbe de drum bun

* * *

Marinela Opriș s-a născut în 13 august 1981, la Târgu-Mureş. A locuit la Cugir, jud. Alba, până la 19 ani. A urmat Colegiul Naţional „David Prodan”, Cugir, profil informatică. În anul 2000 a început să studieze la Universitatea de Ştiinţe şi Litere „Petru Maior”, Târgu-Mureş, profil filologie. Începând cu anul 2005 a fost profesoară de limba şi literatura română, la Şcoala Generală „Emil Drăgan” Ungheni, jud. Mureş. După patru ani a decis să se transfere în Italia, unde a muncit în diferite hoteluri dintr-o staţiune de schi din Provincia Brescia.