Poezia lui Laurentiu-Ciprian Tudor, neomodernista in esenta, isi construieste un traseu particular, si probabil aceasta redescoperire de sine e cea care, in limitele unei poezii reflexive din care se indeparteaza doar uneori din ratiuni ce tin de nevoia de ancore, de certitudini, de angajare in imediat, da identitate unui parcurs. Suntem, asadar, in ipostaza de a ne raporta la un poet care nu a cedat tentatiilor generationiste, care nu a dorit alinierea la registrele setate ideologic in limitele unor grupari mai mult sau mai putin elocvente pentru istoria literaturii, la un poet care si-a gasit drumul propriu fara sa nege influentele, conexiunile si afinitatile. - Adrian Lesenciuc