Doar in Europa, de la un timp la altul, de la o cultura la alta, filosofia a fost definita atat de felurit, incat, dupa multe veacuri, intrebarea: ce este, staruie, nu insa din nevolnicie. Este starea de gratie a filosofiei de a fi interogatie continua, nu numai asupra lumii si omului ci si asupra-si.

     Prima atestare, mai curand, daca se poate spune asa, preistorica, o „inregistra” Herodot: „oaspete atenian, i-ar fi adresat Cresus, regele Lydiei lui Solon, faima intelepciunii tale si vestea despre calatoriile ce le-ai facut au ajuns pana la noi; ni s-a spus ca mereu dornic de a invata/cerceta/sti – hős philosophéon ai strabatut tinuturi intinse numai pentru a le cunoaste” (I, 30),

     Mai aproape de treapta zero a semnificatiei, philosophéo avea sa stea si dupa intrarea in limbaj a termenului cu aplicatie aparte, philosophia, pentru dorinta de a invata, de a cunoaste.