În Italia anilor 2000, pe fundalul unei societăți care scoate repede și vizibil la iveală disparitățile sociale, adolescenta Gaia trăiește într-o căutare agresivă a oricărei forme de echilibru, găsindu-și adesea refugiul lângă lacul Bracciano, care înghite totul – oameni, statui, visuri. Dominată și supravegheată de o mamă acaparatoare, Antonia, care s-a sacrificat pentru a-și menține familia în siguranță și pe linia de plutire, Gaia își caută vocea și-și revendică independența. Scenariul sărăciei naște violențe nebănuite, Gaia însăși având în ea o mânie înăbușită care, atunci când izbucnește, frizează până și crima. Violența – la început măruntă, luând chipul răutăților copilăriei, apoi, pe măsură ce Gaia crește, tot mai puternică și mai crudă – devine singura cale de evadare dintr-o lume care nu-i acordă fetei nici o șansă. Dinapoia agresivității fruste, a precipitării vieții, reflectate excepțional în scrisul Giuliei Caminito, se întrevăd fărâme de umanitate: nevoia de iubire, loialitatea, adevărul.